Obligatii noi pentru angajatori: au sase luni sa se inregistreze in noul sistem REGES ONLINE. Iata ce se schimba
09 April 2025 16:23 Lumea Banilor 1409
Angajatorii au obligatia ca in termen de 6 luni sa se inregistreze in noul sistem REGES ONLINE. Noul Registru de evidenta a salariatilor REGES ONLINE a fost finalizat si este la dispozitia cetatenilor, care, in calitate de salariati sau de angajatori, incepand cu 1 aprilie 2025 au acces la un sistem informatic modern, accesibil si eficient.
Beneficiile aduse de REGES ONLINE:
-acces online securizat pentru angajatori direct printr-un portal web securizat, folosind certificate digitale calificate sau identitatea digitala ROeID, fara a mai fi necesara instalarea aplicatiei Revisal pe PC;
-simplificarea procesului de inregistrare si evidenta a elementelor contractelor individuale de munca, transmiterea, vizualizarea si corectarea inregistrarilor realizandu-se direct din browser;
-reducerea riscurilor legate de neconformare si evitarea sanctiunilor, prin validari automate, atentionari in sistem si extrase de neconformitati. eliminarea deplasarii angajatorilor la inspectoratele teritoriale de munca in vederea obtinerii de user si parola.
Verificarea datelor din cartea de munca
Potrivit InspectieiMuncii, institutie aflata in subordinea Ministerului Muncii condus de Simona Bucura Oprescu (foto), sistemul mai ofera accesul facil si securizat al cetatenilor la propriul istoric avut in calitate de angajat cu contract individual de munca, acestia avand posibilitatea de a-si vizualiza si descarca extrasul din Registru in aplicatia web, accesibila simplu din browser de pe orice laptop/PC accesand linkul https://reges.inspectiamuncii.ro sau in aplicatia mobila pentru sistemele de operare iOS/Android. Cei care nu au disponibila niciuna dintre facilitatile de acces on-line mentionate, vor avea avea posibilitatea sa isi consulte extrasul din Registru la Info Kiosk-urile instalate in acest scop la toate ITM –urile sau la ghiseu, in conditiile prevazute de lege.
Se mai ofera posibilitatea salariatului de a verifica in timp real orice inregistrare operata de catre angajator cu privire la contractul sau de munca si primirea de notificari, prin email sau in aplicatia de pe telefonul mobil, ori de cate ori angajatorul inregistreaza o modificare a contractului de munca, suspendarea sau incetarea acestuia.
Aplicatia REVISAL este disponibila timp de 6 luni accesand link-ul https://reges.inspectiamuncii.ro, sectiunea “Cauti vechiul Revisal? Click aici!”, iar angajatorii deja inregistrati pot depune in continuare registrele ca fisier RVS, atat online cat si la ghiseele ITM, doar pana la data inregistrarii in platforma REGES-ONLINE. Angajatorii care nu au fost inregistrati in REVISAL, se pot inregistra exclusiv in REGES ONLINE. In cele 6 luni de tranzitie, angajatorii au obligatia de a completa in REGES ONLINE toate elementele contractelor individuale de munca active la data inrolarii in noul sistem, care nu se regasesc in REVISAL..