Grid star
eveniment

Probleme pe fondurile europene. Consiliul Fiscal: “Rata de absorbtie a fondurilor structurale si de coeziune era zero la nivelul lunii august 2024” (Document)

Semnal de alarma tras de Consiliul Fiscal (CF) condus de Daniel Daianu (foto) cu privire la absorbtia fondurilor europene. Institutia arata in opinia cu privire la rectificarea bugetara aprobata de Guvern (click aici pentru a citi), ca "rata de absorbtie a fondurilor structurale si de coeziune era zero la nivelul lunii august 2024".

In ceea ce priveste Planul National de Redresare (PNRR), cererea de plata nr. 3 depusa in decembrie 2023, in valoare de circa 2 miliarde euro, se gaseste inca in curs de evaluare de catre Consiliul European (CE): “Aceasta releva slabiciuni institutionale in atragerea si absorbtia fondurilor europene”.

CF mai arata ca Romania risca sa capete o dependenta de fondurile europene ce se poate dovedi periculoasa. Aceasta si pentru ca PNRR are o viata limitata (pana in august 2026), iar fondurile structurale si de coeziune vor intra intr-o alta logica de alocare. In plus, PIB-ul pe locuitor al Romaniei va ajunge la un nivel care nu o va mai indreptati sa primeasca fonduri nete de amploarea ultimului deceniu.

Deficit de 8%

In acelasi document se mai precizeaza ca deficitul bugetar cash va fi in jur de 8% din PIB in 2024 si ca Romania are unul dintre cele mai mari deficite bugetare din UE, iar faptul ca si alte 7 tari au intrat sub incidenta procedurii de dezechilibru excesiv nu trebuie sa fie un confort pentru autoritatile noastre. Potrivit Consiliului, este hazardata afirmatia ca deficitele se explica prin investitii si ca ar fi sustenabile, efectele investitiilor depind de compozitie, de masura in care se dezvolta productia de bunuri exportabile si ce pot inlocui importuri (asa numite tradables). In plus, mare parte din resursele europene se vad in bugetul public atat pe partea de cheltuieli, cat si la venituri.
“CF a mentionat frecvent ca Romania are printre cele mai joase venituri fiscale (inclusiv contributii) din UE – in jur de 26-27% din PIB. Este un nivel complet inadecvat avand in vedere presiunile tot mai mari asupra bugetului ce deriva din efecte ale schimbarilor climatice (vezi si inundatiile din acest an), nevoia de a investi mai mult in educatie si sanatate, aparare, infrastructuri fizice, si de a crea spatiu fiscal. Pietele financiare pot 'ingheta' din nou, din varii motive, iar tarile care sunt prinse pe picior gresit (deficite mari) platesc scump. Romania a mai trecut printr-un episod amar ca urmare a efectelor crizei financiare din 2008-2009”, potrivit Consiliului.

>>Opinia Consiliului Fiscal

Sursa foto: snspa.ro

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani