REMANIERE IN GUVERN - Explicatiile premierului Florin Citu
07 February 2021 09:53 Bogdan Galca 988Divergentele si acuzele cresc intre USR-PLUS si PNL, iar pe surse presa anunta o posibila remaniere in Guvern, printre numele cele mai des vehiculate fiind si cel al controversatului ministru al Sanatatii, Vlad Voiculescu.
Chiar premierul Florin Citu (foto dreapta) nu exclude o remaniere a Guvernului, dar anunta ca nu in acest moment, pentru ca, in ciuda evidentei, "nu sunt scandaluri".
Iata intrebarea adresata premierului:
“Luati in calcul sa faceti o remaniere la nivelul Guvernului in urma tuturor scandalurilor care au aparut, pentru ca sunt surse politice care asta spun?".
Iata raspunsul lui Florin Citu:
“Nu iau in calcul remanierea in acest moment, nu sunt scandaluri. Este o coalitie noua, care vine dupa cativa ani de zile de campanie electorala si cred ca suntem inca la inceput.
Dar este o coalitie care devine din ce in ce mai puternica in fiecare zi si veti vedea ca bugetul va fi acel moment care va solidifica aceasta coalitie pentru urmatorii patru ani de zile”.