Grid star
business capital

Statul vinde pe bursa ca sa faca rost de bani pentru a acoperi deficitul bugetar


Ministerul Finantelor condus de Tanczos Barna (foto) a listat vineri, 20 iunie 2025, la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), titluri de stat Fidelis in valoare de 1.6 miliarde lei. Banii obtinuti vor fi folositi pentru acoperirea deficitului bugetar si a datoriei publice.

Ministerul Finantelor (MF) a atras 537 milioane lei si aproape 222 milioane euro prin sapte emisiuni de titluri de stat pentru populatie (FIDELIS), in cadrul celei de-a cincea oferte publice derulata in acest an pe piata de capital. Prin intermediul celor 25 oferte derulate incepand cu august 2020, Ministerul Finantelor a atras de la populatie 51,6 miliarde lei (aproape 10,5 miliarde euro), suma din care 10,7 miliarde lei (2,1 miliarde euro) au fost atrase in acest an.

Deficit de 3% in primele patru luni din 2025

Deficitul Romaniei a ajuns la aproape 3% in primele patru luni din 2025. Ingrijorator, chiar daca este mai mic cu aceeasi perioada din 2024. Cifrele Ministerului de Finante publicate in mai 2025, urmatoarea raportare urmand sa fie in aceasta luna, arata ca executia bugetului general consolidat in primele patru luni din 2025 s-a incheiat cu un deficit de 55,97 miliarde lei, respectiv 2,95% din PIB fata de deficitul de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,25% din PIB aferent celor patru luni ale anului 2024. 
Veniturile totale au insumat 199,92 miliarde lei in primele patru luni ale acestui an, inregistrand o crestere de 9,4% (an/an), sustinuta de avansul veniturilor curente - in principal impozitul pe salarii si venit, contributii de asigurari si accize. 
Exprimate ca pondere in PIB, veniturile totale au crescut cu 0,2 puncte procentuale, pe seama majorarii veniturilor curente cu 0,3 puncte procentuale, in timp ce fondurile europene au scazut cu 0,1 puncte procentuale. 

Datoria Romaniei a explodat

Datoria externa totala a Romaniei a crescut cu 4, 196 miliarde euro, pana la 209, 089 miliarde euro, arata cifrele Bancii Nationale a Romaniei (BNR).
In structura:

-datoria externa pe termen lung a insumat 158, 968 miliarde euro la 30 aprilie 2025 (76,0 la suta din totalul datoriei externe), in crestere cu 2,6 la suta fata de 31 decembrie 2024;
-datoria externa pe termen scurt a inregistrat la 30 aprilie 2025 nivelul de 50,121 miliarde euro (24,0 la suta din totalul datoriei externe), in crestere cu 0,5 la suta fata de 31 decembrie 2024.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 13,2 la suta in perioada ianuarie - aprilie 2025, comparativ cu 19,6 la suta in anul 2024. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri si servicii la 30 aprilie 2025 a fost de 5,7 luni, nivel similar cu cel de la 31 decembrie 2024.
Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculata la valoarea reziduala, cu rezervele valutare la BNR la 30 aprilie 2025 a fost de 100,0 la suta, comparativ cu 99,1 la suta la 31 decembrie 2024.

Sursa foto: Facebook Tanczos Barna


 

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani