Grid star
business capital

1 MILIARD EURO PENTRU BANCI – Suma este acordata de MEEMA

1 miliard euro pentru banci. Aceasta este suma pusa la bataie de catre Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri (MEEMA).

Concret, MEEMA a lansat oferta de parteneriat pentru institutiile de credit interesate sa aplice in cadrul acestui program, creat in contextul crizei COVID – 19, potrivit unui comunicat emis de Ministerul Economiei, luni, 14 septembrie 2020.

Iata care sunt conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca institutiile financiare:

- sa respecte prevederile OUG nr. 130 / 2020 privind unele masuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operational Competitivitate 2014 – 2020, in contextul crizei COVID - 19, precum si alte masuri in domeniul fondurilor europene;

- sa prezinte MEEMA oferta de parteneriat pana la data de 18.09.2020 ora 17.00;

- sa semneze cu MEEMA Conventia de colaborare in maxim 5 zile de la selectare;

- sa aiba cel putin cate o sucursala in fiecare judet;

- sa aiba conventie cu unul dintre fondurile de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii;

- sa deschida un cont de tranzit in care MEEMA / AIMMAIPE sa poata vira alocatia financiara nerambursabila, iar pentru platile catre beneficiari sa deschida conturi analitice aferente fiecarei AIMMAIPE;

- sa faciliteze deschiderea de conturi dedicate de catre aplicantii masurilor instituite de OUG 130 / 2020;

- sa acorde din conturile analitice aferente contului de tranzit tuturor beneficiarilor alocatia financiara nerambursabila in baza acordurilor de utilizare / contractelor de finantare emise de MEEMA / AIMMAIPE;

- sa acorde, in functie de criteriile bancii, beneficiarilor un credit punte aferent alocatiei financiare nerambursabile, respectiv valorii eligibile a cheltuielilor aprobate in conditiile specificate;

- sa efectueze in baza acordului de finantare / contractului vizite de certificare a cheltuielilor la fata locului sau on - line pentru cazul in care se va aproba o procedura in acest sens, pentru beneficiarii masurii 3 - Granturi pentru investitii acordate IMM - urilor si sa intocmeasca procese verbale de certificare a cheltuielilor pe care sa le incarce in aplicatia informatica, mai este subliniat in comunicatul emis de MEEMA.

Iata cum se face selectia institutiei de credit. Cerintele si criterii sunt:

- dobanda la credit: Robor la 3 luni + maxim 3%;

- comision la credit: max 0,5%, din valoarea creditului;

- comision de gestiune: max 1% din valoarea creditului;

- alte comisioane: max 1% din valoarea creditului;

- garanţii: bunurile / echipamentele achizitionate in cadrul programului si dupa caz, in completare, fonduri de garantare. In cazuri exceptionale vor fi solicitate si alte tipuri de garantii, insa acestea vor trebui specificate in oferta institutiei de credit;

- perioada de analiza si solutionare a creditului punte maxim 20 zile lucratoare de la depunerea documentatiei complete de solicitare a creditului.

Termenul de depunere a ofertelor este pana pe 18 septembrie 2020, ora 17.00, iar selectia se va face in maxim 3 zile lucratoare de la depunerea de oferte.

*Cititi aici comunicatul integral emis de MEEMA

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani