Grid star
eveniment

Adio decontari pentru cazare. Lege pentru parlamentarii care au locuinte in Bucuresti si Ilfov (Document)

Parlamentarii care detin locuinte in Bucuresti si Ilfov nu vor mai putea sa deconteze cheltuielile de cazare, prevede un nou proiect legislativ depus in Senat de catre liderul PSD, Sorin Grindeanu (foto) si Ciprian Constantin Serban, presedintele Camerei Deputatilor. 

Propunerea legislativa are ca obiect modificarea si completarea art. 41 din Legea privind statutul deputatilor si senatorilor, in sensul eliminarii posibilitatii decontarii cheltuielilor de cazare pentru parlamentarii care detin in proprietate un imobil cu destinatie de locuinta in municipiul Bucuresti sau in judetul Ilfov. 
In Expunerea de motive se arata ca aceasta initiativa legislativa vine in contextul necesitatii stringente de a eficientiza cheltuirea fondurilor publice, in acord cu angajamentele asumate de Romania pentru reducerea deficitului bugetar si pentru asigurarea unei administrari responsabile si transparente a bugetului de stat.

Prevederile actuale

In forma actuala a legii, exista posibilitatea ca unii parlamentari sa beneficieze de sume forfetare pentru cazare, chiar daca detin in proprietate locuinte in Capitala sau in apropiere:
“Acest fapt nu se justifica nici din punct de vedere moral, nici economic, mai ales intr-o perioada care vine cu provocari de ordin financiar pentru intreaga societate romaneasca. Initiativa are si un profund caracter de responsabilitate politic. Politicienii trebuie sa fie primii care dau dovada de solidaritate cu cetatenii si de respect fa ta de banii publici”, arata initiatorii.

 In acest sens, proiectul de lege propune ca decontarea sumelor forfetare pentru cazare sa fie permisa numai deputatilor si senatorilor care nu au domiciliul si nu detin un imobil cu destinatie de locuinta in Bucuresti sau in judetul Ilfov. Declaratia pe propria raspundere va ramane document justificativ pentru acordarea sumei, insa va trebui sa reflecte in mod corect situatia locativa reala a parlamentarului.
Potrivit Europa Libera, 270 de deputati din cei 331 din Parlamentul Romaniei primesc bani pentru chirie in Bucuresti. Unii dintre ei au insa proprietati in Bucuresti sau in Ilfov.
Legea actuala prevede ca primesc bani de cazare in Capitala parlamentarii care nu au domiciliul inregistrat in Bucuresti sau in Ilfov si le permite acestora sa detina proprietati in Bucuresti sau Ilfov. Insa, pentru a primi banii, nu trebuie sa aiba domiciliul in aceste zone. 

>>Proiectul de lege

>>Expunerea de motive

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani