Grid star
criptomonede

BRAZILIA, LA UN PAS DE LEGALIZAREA CRIPTOMONEDELOR – Proiectul de lege care reglementeaza sectorul cripto a fost adoptat in Senat

Senatul Braziliei a adoptat marti, 26 aprilie, intr-o sesiune plenara, primul proiect de lege al tarii care reglementeaza criptomonedele, dupa ce comisia de specialitate a acestuia a votat in unanimitate textul de lege pe 22 februarie, potrivit CoinTelegraph. Urmatorul pas este ca propunerea legislativa sa fie aprobata in Camera Deputatilor si apoi de presedintele Jair Bolsonaro. Astfel, Brazilia este la un pas de a deveni cea mai mare tara din America Latina care reglementeaza sectorul cripto.

Textul de lege "pleaca de la punctul zero” prin definirea activelor virtuale si clasificarea furnizorilor de servicii, scrie Bloomberg. Conform proiectului legislativ, guvernul federal decide care organism va fi responsabil cu reglementarea tranzactiilor si a tuturor operatiunilor cu criptomonede. Raportorul proiectului, senatorul Iraja Abreu, a declarat pentru Bloomberg ca se asteapta ca aceasta responsabilitate sa revina bancii centrale, care a participat activ la redactarea proiectului de lege.

Potrivit proiectului de lege, furnizorii de servicii de active virtuale trebuie sa previna spalarea banilor si disimularea activelor, masura care este menita sa impiedice activitatea organizatiilor criminale, finantarea terorismului si proliferarea armelor de distrugere in masa. Textul prevede pedepse cu inchisoarea si amenzi pentru incalcari ale regulilor in sectorul cripto.

Legea cripto ar putea intra deja in vigoare pana la sfarsitul anului 2022

Surse guvernamentale au declarat pentru CoinTelegraph ca legea ar putea intra deja in vigoare pana la sfarsitul anului 2022.

Daca proiectul de lege va fi aprobat, Brazilia va deveni cea mai mare tara din America Latina care reglementeaza criptomonedele, reducand potentialul de spalare a banilor, precum si riscurile pentru investitori. Unele natiuni mai mici din regiune sunt in stadiu mai avansat la acest capitol. Cuba are deja regulementari cripto in vigoare, iar El Salvador a introdus Bitcoin ca mijloc legal de plata alaturi de dolarul american inca din septembrie 2021, asa cum a relatat Lumea Banilor la acel moment.

La randul sau, Brazilia a "testat terenul” anul trecut cu privire la piata cripto. Astfel, potrivit unui studiu comandat de Sherlock Communications si realizat prin intermediul platformei Toluna, 48% dintre respondenti considera ca Brazilia ar trebui sa adopte Bitcoin. Cercetarea mentioneaza ca acelasi sentiment pro-bitcoin se ragaseste in majoritatea tarilor din America Latina, respectiv in Argentina, Chile, Columbia, Costa Rica, El Salvador, Venezuela si Mexic. De altfel, Brazilia are in prezent 1,4 milioane de utilizatori inregistrati de criptomonede, a notat Lumea Banilor in septembrie anul trecut.

Dezbatere aprinsa in Brazilia cu privire la legea care reglementeaza sectorul cripto

Sesiunea Senatului in care a aprobat proiectul a fost marcata de debvateri aprinse cu privire la viitorul sectorului cripto in Brazilia.

"Vreau sa-l felicit pe raportorul proiectului, senatorul Iraja, pentru aprobarea, aici, in Plenul Senatului, a acestui proiect de lege important”, a declarat presedintele Senatului Rodrigo Pacheco.

In timpul sesiunii, Senatul a confirmat ca ramura executiva a tarii va fi responsabila de formularea regulilor pentru cripto-active. Guvernul ar putea fie sa creeze un nou organism de reglementare, fie sa delege competentele Comisiei pentru Valori Mobiliare si Schimb (CVM) sau Bancii Centrale a Braziliei (BC).

In sesiune, mai multi senatori, inclusiv autorul proiectului de lege, senatorul Flavio Arns, au concentrat discutiile asupra sanctiunilor adecvate pentru infractiunile cripto, in special frauda.

Potrivit senatorului Flavio Arns, pedepsele pentru acest tip de infractiuni ar trebui sa fie stabilite in functie de suma fraudata.

"Pedepsele trebuie sa fie proportionale cu valoarea care face obiectul acestui tip de infractiune. Asadar, cine ar comite o infractiune de 1 miliard de dolari care provoaca pagube pentru mii de oameni ar avea o pedeapsa mai mare decat cineva care a fraudat o suma mai mica”, a spus Arns.

Propunerea senatorului Arns a fost sustinuta de senatorul Rose de Freitas, care a cerut pedepse mai mari pentru infractiunile care implica criptomonede si a spus ca piata cripto braziliana valoreaza deja peste 40 de miliarde de dolari in Brazilia.

Senatorii au discutat, de asemenea, despre stimularea criptominerilor sa deschida companii de minerit in Brazilia, deoarece va exista o scutire completa de taxe pentru importul de dispozitive de minerit ASIC in tara.

Bernardo Schucman, vicepresedinte senior al diviziei de monede digitale a companiei miniere americane CleanSpark , a subliniat ca piata criptomonedelor are nevoie de o reglementare specifica, astfel incat investitorii institutionali sa se simta incurajati si protejati pentru investitiile in minerit cripto in cea mai mare tara din America de Sud.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani