CLADIRILE CU RISC SEISMIC DIN ROMANIA – Banii alocati. Ministrul Dezvoltarii face anuntul dupa cutremurul cu zeci de mii de morti din Turcia si Siria
09 February 2023 16:03 Lumea Banilor 885Ministerul Dezvoltarii condus de Cseke Attila anunta consolidarea a 238 de cladiri, blocuri de locuinte, spitale si scoli, cu finantare nerambursabila din Planul National de Redresare si Rezilienta. Coincidenta, sau nu, precizarea vine dupa cutremurul din Turcia si Siria soldat cu zeci de mii de morti.
Attila precizeaza ca a semnat, pana acum, in total 168 de contracte de finantare, in valoare de 441 milioane de euro, pentru 238 cladiri aflate in 100 de localitati din Romania:
”Finantarea este asigurata in intregime de Ministerul Dezvoltarii, iar banii nu trebuie returnati. De la inceputul mandatului meu de ministru, am dispus modificarea legilor vechi care nu ajutau consolidarea cladirilor, am derulat apelul de proiecte si avem sute de contracte de finantare semnate. Avand finantarea asigurata, autoritatile locale trebuie sa treaca la faza de implementare a investitiilor”.
Finantarea
Ministrul Dezvoltarii a precizat si ce se intampla cu finantarea:
-148 de proiecte, in valoare de 261.981.343,88 de euro, vizeaza consolidarea seismica si renovarea energetica a 162 de cladiri publice, unitati medicale, de invatamant si sedii administrative, iar alte 20 de proiecte, in valoare de 179.057.623,29 de euro, vizeaza consolidarea a 76 de cladiri rezidentiale multifamiliale.
Cele mai multe contracte au fost semnate cu autoritatile locale din Bucuresti, Iasi, Constanta, Galati si Prahova.
Bani de la buget
Ministrul dezvoltarii a declarat ca incepand din acest an, institutia pe care o conduce deruleaza si Programul national de consolidare a cladirilor cu risc seismic ridicat, care, pentru anul 2023, are un buget alocat de 200 de milioane de lei din credite bugetare si 500 milioane de lei credite de angajament, iar finantarea este de 100%.
Nu se cere cofinantare
Ministerul nu cere cofinantare nici de la locatari, nici de la autoritatile locale sau centrale. Pana in prezent, pentru Programul national, au fost depuse cereri de finantare in valoare de 4.635.562.231,97 lei, pentru consolidarea a 277 de cladiri publice si blocuri de locuinte din intreaga tara, dintre care 128 sunt din municipiul Bucuresti. Apelul de depunere a cererilor de finantare este deschis pana pe 20 februarie 2023.