Guvernul a decis cu privire la plata amenzilor. Hotararea a fost semnata
30 October 2025 17:40 Lumea Banilor 1935 
                                        Guvernul a decis joi, 30 octombrie 2025, cum se platesc amenzile. Astfel. Executivul a aprobat Hotararea privind aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 203/2018 privind masuri de eficientizare a achitarii amenzilor contraventionale.
Prin aprobarea acestui act normativ, Guvernul reglementeaza, in sistem pilot, mecanismele si procedurile menite sa eficientizeze si sa simplifice achitarea amenzilor contraventionale aplicate de catre agentii constatatori ai Ministerului Afacerilor Interne.
Astfel, amenzile contraventionale vor putea fi achitate prin:
- decontare bancara, inclusiv internet banking, home-banking, mobile banking sau alte mijloace de plata la distanta puse la dispozitia platitorilor de institutiile de credit:
- mandat postal, prin intermediul contului tranzitoriu, in numerar, la orice unitate teritoriala a trezoreriei statului, prin intermediul cardurilor bancare utilizand echipamentele POS instalate la orice unitate teritoriala a trezoreriei statului;
- in numerar, la casieriile organelor fiscale locale ale autoritatilor administratiei publice locale;
- prin intermediul cardurilor bancare utilizand Sistemul National Electronic de Plati (ghiseul.ro);
- prin intermediul echipamentelor POS instalate la sediile organelor fiscale locale ale autoritatilor administratiei publice locale.
Unde ajung banii
Actul normativ reglementeaza, de asemenea, modalitatea de distribuire a sumelor respective. Astfel, sumele incasate in contul unic deschis la Trezoreria operativa centrala din cadrul Ministerului Finantelor, se fac venit la bugetul local al unitatii/subdiviziunii administrativ-teritoriale in care domiciliaza contravenientul, iar distribuirea sumelor respective se realizeaza de catre Trezoreria operativa centrala, pe baza datelor privind evidenta persoanelor fizice existente la nivelul Ministerului Finantelor valabile la momentul efectuarii transferului.
Sursa foto: Facebook Guvernul Romaniei
 
 
                     
                     
                     
                         
                         
                                                 
                                                 
                                                 
                                                 
                                                 
                                                 
                                                 
                                                 
                                                 
                                                 
                                                 
                                                 
                                                 
                                                 
                                                 
                                 
                                 
                                 
                                 
                                 
                                 
                                 
                                 
                                 
                                 
                                 
                                 
                                 
                                