Lege pentru despagubirea proprietarilor ale caror imobile au fost preluate abuziv (Proiectul)
29 June 2025 13:20 Lumea Banilor 1661
Se cere transparenta in cazul despagubirilor acordate celor ale caror imobile au fost preluate aviz de catre regimul comunist. In Senat a fost depusa Propunerea legislativa pentru modificarea si completarea Legii 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in Romania semnata, printre altii, si de liderul UDMR Kelemen Hunor (foto).
Proiectul de lege prevede ca deciziei de compensare sa se anexeze si sa se comunice persoanei indreptatite documente care contin modul de determinare a punctelor/calculul detaliat a punctelor rezultate, statul fiind obligat sa precizeze toate detaliile si criteriile pentru a se putea studia si intelege modul in care au rezultat punctele acordate.
Prevedere incompleta
In Expunerea de motive se arata ca in cazul validarii deciziei, Comisia Nationala emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat in mod abuziv, insa aceasta prevedere legala este incompleta, intrucat prin deciziile de compensare se indica numarul punctelor de care beneficiaza persoanele indreptatite, fara insa ca decizia sa contina si modalitatea de deteminare a acestora, respectiv modul de calcul prin care s-ar putea intelege/verifica cum anume au fost determinate punctele rezultate.
“Comisia Nationala de Compensarea lmobilelor odata cu stabilirea punctelor intocmeste referatul de verificare a dosarului de despagubire, care ar trebui in mod obligatoriu sa contina si o descriere amanuntita a modalitatii de determinare a punctelor/modul de calculul detaliat a punctelor rezultate. Apreciem ca se impune in mod obligatoriu ca deciziei de compensare sa se anexez si sa se comunice persoanei indreptatite documente care contin modul de determinare a punctelor/calculul detaliat a punctelor rezultate, precizand toate detaliile si criteriile pentru a se putea studia si intelege modul in care au rezultat punctele acordate. La ora actuala, persoanelor indreptatite se comunica doar decizia de compensare care contine numarul punctelor acordate, fara sa se poata lua la cunostinta de modalitatea de deteminare a acestora”, arata initiatorii.
Potrivit acestora, in masura in care deciziei de compensare s-ar anexa si documente care contin modul de deteminare a punctelor, s-ar putea evita litigii, s-ar putea degreva instantele de judecata. Si asta pentru ca initierea litigiului de catre persoanele indreptatite s-ar efectua in cunostinta de cauza, avand la dispozitie informatii precise, si s-ar respecta drepturile acestora de a fi infomati, precum si principiul transparentei.
>>Proiectul de lege
>>Expunerea de motive
Sursa foto: Facebook Kelemen Hunor