Liderul UDMR ii arata calea presedintelui ANAF: “Ce-ar fi daca i-ar urmari pe marii evazionisti, nu pe bunicile care fac conserve?”
17 October 2025 09:30 Lumea Banilor 2120
Reactie acida a presedintelui UDMR Kelemen Hunor (foto) dupa ce seful Agentiei Nationale pentru Administrare Fiscala (ANAF), Adrian Nicusor Nica a declarat ca gemul facut in casa afecteaza Gap-ul de TVA, adica diferenta dintre ce se colecteaza si ce ar trebui sa fie colectat.
Hunor intreaba ironic ce s-ar intampla daca Fiscul i-ar urmari pe marii evazionisti, si nu pe bunicile care fac conserve. Liderul UDMR anunta pe Facebook ca asteapta ANAF dupa ce in wekend a facut sase borcane de gem cu prune:
“Serios acum: presedintele ANAF chiar crede ca gemul de casa e gaura neagra a economiei? Daca asa merg lucrurile, anul viitor va trebui sa raportam si conservele bunicii”.
Prezentam reactia liderului UDMR:
“Recunosc fara rezerve: am incalcat legea! In weekend, impreuna cu sotia mea, am facut sase borcane de gem de prune. Din prunele noastre, in oala noastra, cu vinovatia noastra.
As fi facut si palinca, dar prunele nu au fost suficiente. Acum stau cu frica: cand va veni ANAF sa-mi confiste ‘probele’?
Sase borcane de gem – sase lovituri ascunse la buget.
Serios acum: presedintele ANAF chiar crede ca gemul de casa e gaura neagra a economiei?
Daca asa merg lucrurile, anul viitor va trebui sa raportam si conservele bunicii.
Pe eticheta am putea sa scriem: „Produs cu risc fiscal – consumul se recomanda sub supravegherea autoritatilor.”
Ce-ar fi daca i-ar urmari pe marii evazionisti, nu pe bunicile care fac conserve?”.
Sursa foto: Facebook Kelemen Hunor