Grid star
eveniment

Plenul Senatului a respins proiectul privind poprirea pe conturi (Document)

Senatul a respins proiectul de lege pentru modificarea si completarea articolului 781 din Legea 134/2010 privind Codul de procedura civila prin care se instituie un plafon minim protejat in ceea ce priveste poprirea pe conturi. Votul final va fi dat in Camera Deputatilor, for decizional. 

Proiectul prevede ca sumele existente in conturile bancare ale persoanelor fizice nu pot fi poprite, total sau partial, daca soldul acestora este mai mic sau egal cu echivalentul in lei a 3.000 lei, suma care constituie plafonul minim protejat destinat acoperirii nevoilor de trai de baza ale debitorului.
"In ceea ce priveste solutiile tehnice preconizate, membrii comisiei au subliniat aspectele cuprinse in punctele de vedere primite: "Scopul pentru care se propune este deja atins de legislatia in vigoare, existand un venit minim garantat ce nu poate face obiectul executarii silite
prin poprire".

Pericolele

Initiatorii, mai multi parlamentari ai Partidului Oamenilor Tineri (POT), arata ca in ultimii ani, tot mai multe familii si persoane aflate in dificultate economica au fost puse in situatia de a-si pierde complet resursele banesti disponibile din cauza masurilor de executare silita (popriri asupra conturilor bancare):
“Intr-o perioada marcata de cresterea costurilor de trai si de vulnerabilitate economica crescuta pentru anumite categorii sociale, protejarea unui plafon minim din conturile personale devine o necesitate sociala”.

Exceptia prevazuta

Totodata, se prevede o exceptie stricta si limitata in cazul executarii obligaiilor privind pensia alimentara pentru copii: poprirea poate fi dispusa si in masura in care ar reduce soldul sub plafonul minim protejat, insa numai in condiii clare si proportionale.
"Introducerea unei prevederi care permite poprirea care afecteaza plafonul minimal doar in cazul obligatiilor privind pensia alimentara si numai dupa verificarea titlului executoriu si a necesitatii imediate pentru asigurarea intretinerii copilului. Poprirea va fi proportionala si limitata la suma necesara pentru satisfacerea obligatiei curente (eventual cu posibilitatea acoperirii arieratelor limitat la un numar fix de luni), iar instanta/organul executor poate decide modalitatea executarii astfel incat sa protejeze, pe cat posibil, subsistenta debitorului", se mai arata in Expunerea de motive.

>>Proiectul de lege

>>Expunerea de motive

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani