Grid star
eveniment

Premierul Niculescu, pus să aleagă valoarea salariului minim. Cel mai mare depășește 4.700 lei

Blocul Național Sindical (BNS) propune trei variante de calcul pentru salariul minim pe Decizia finală aparetine Guvernului condus de Luca Niculescu (foto). Pe de altă parte, Confederația patronală IMM România cere înghețarea salariului minim.

Propunerea principală a BNS este ca formulă de calcul să țină cont și de pierderea puterii de cumpărare din anul precedent, astfel încât inflația să nu erodeze în continuare veniturile salariaților. În această variantă, salariul minim ar ajunge la 4.652 de lei.

Celelalte două scenarii vizează aplicarea formulei actuale de indexare cu inflația și productivitatea muncii, care ar conduce la 4.583 de lei, respectiv stabilirea salariului minim la 50% din câștigul salarial mediu brut, ceea ce ar însemna 4.702 lei. BNS susține un mecanism de stabilire a salariului minim care să protejeze puterea de cumpărare și să asigure venituri decente pentru salariații din România.

Locul 20 în UE

Potrivit sindicaliștilor, 1 din 4 salariați din România continuă să câștige în jurul salariului minim, iar 1,71 milioane de salariați cu normă întreagă (o treime din total) câștigă cu maximum 5% peste salariul minim brut – o situație neschimbată față de 2024. BNS mai arată că România ocupă locul 20 din 22 în Uniunea Europeană (cu 825 € în semestrul II 2026), iar Bulgaria recuperează rapid decalajul și ne ajunge din urmă.

Distribuția salariilor în economie a rămas blocată, iar transpunerea pe hârtie a Directivei europene privind dalariul minim nu a adus schimbările structurale de care au nevoie lucrătorii români, adaugă BNS.

 

 

 


 

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani