Toti pe front, nimeni in fotoliu – Proiect de lege pentru mobilizarea parlamentarilor in caz de razboi (Document)
13 July 2025 14:02 Lumea Banilor 1538
Parlamentarii vor putea fi mobilizati in caz de razboi, se prevede in Proiectul de lege depus in Senat de senatorul Aliantei pentru Unirea Romanilor (AUR), Ninel Peia, intitulat “Toti pe front, nimeni in fotoliu”.
In Expunerea de motive se arata ca actuala prevedere din Statutul senatorilor si deputatilor, care ii sustrage pe acestia de la indatorirea militara in caz de mobilizare, asediu ori razboi, “este o ramasita anacronica si rusinoasa a unor vremuri in care demnitatile se confundau cu imunitatea la datoria nationala. Ea contrazice nu doar principiile Constitutiei, care spune limpede ca ‘toti cetatenii au dreptul si obligatia sa apere Romania’, ci si spiritul de jertfa care a insotit destinul acestui popor de-a lungul istoriei sale”.
Potrivit initiatorului, prin prezenta propunere de lege se restabileste nu doar un principiu de drept, ci o datorie morala, ca toti demnitarii alesi sa impartaseasca aceleasi obligatii militare cu restul romanilor in caz de mobilizare, stare de asediu sau de razboi.
“Este o lege a demnitatii nationale, o intoarcere la firesc, o lectie de solidaritate, care va arata ca cei care decid destinele tarii nu se sustrag pericolelor. Adoptarea acestei legi nu inseamna doar eliminarea unui privilegiu, ci restaurarea onoarei parlamentului in fata propriului popor”.