Grid star
eveniment

Traian Băsescu acuză în cazul crizei energetice: „Au făcut doar licitaţii pe care le-au tot anulat, că nu câştiga cine trebuie... Este un caz penal”

În afara incompetenței miniștrilor și premierilor, criza energetică în care se află astăzi România conține și o latură de natură penală. Asta susține fostul președinte al României Traian Băsescu (foto).

Invitat la B1 Tv, vineri seară, 1 august 2026, Băsescu a acuzat decizia de a închide termocentralele pe cărbune, înainte ca România să aibă alternative pentru producerea energiei. O lipsă de alternative care se vede astăzi, în contextul în care țara noastră se află într-o criză energetică fără precedent.

În același context, Traian Băsescu a folosit termeni extrem de duri la adresa celor care au ocupat de-a lungul ultimilor ani funcția de ministru al Economiei.

În plus, Băsescu a precizat că cine vrea sa vadă ce înseamnă să fii prost, se uită la România.

 

Declarațiile lui Traian Băsescu:

 

Lumea, dacă vrea să vadă ce înseamnă să fii prost, se uită la România şi vede aşa: că nişte miniştri au fost de acord să închidă termocentrale pe cărbune, pentru că au bani în PNRR şi în fondurile de coeziune să facă termocentrale pe gaze, ca să nu mai poluăm.

Dar ei au îndeplinit prima parte, au închis termocentralele pe cărbune, dar nu le-a dat prin cap că înainte de a le închide trebuie să aibă ceva cu care să le înlocuiască.

Şi când îi vezi că miniştrii ăştia care s-au ocupat de Energie sunt toţi mari cunoscători şi îţi explică, unul nu spune de ce nu a substituit puterea instalată pe care a închis-o. Unul nu spune!

Şi nu sunt numai miniştrii responsabili, şi premierii, de la Nicu (n.r. - Nicolae Ciuc) şi Marcel (n.r. - Marcel Ciolacu) încoace, şi miniştrii şi premierii sunt responsabili de faptul că România a ajuns într-o situaţie atât de grea.

Avem bani să facem vreo 3-4 termocentrale pe gaze. N-a făcut nimeni nimic. Au făcut doar licitaţii pe care le-au tot anulat, că nu câştiga cine trebuie şi uite în ce situaţie au adus România!

Eu nu vreau să par cu abordare exagerată, dar cred că este un caz penal. Nu numai un caz de bad management, este un caz penal”.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani