Grid star
camere de comert

CCIR, partener al Forumului Reconstrucția Ucrainei: Securitate, Oportunități, Investiții

Secretarul General al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Ovidiu Silaghi (foto stânga), a participat joi, 22 octombrie 2026, la deschiderea Forumului „Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment” – eveniment organizat de New Strategy Center în parteneriat cu CCIR. 

În cadrul panelului „Business Bridges for Economic Recovery: The Strategic Role of Chambers of Commerce”, alături de reprezentanți ai camerelor de comerț din Ucraina și Republica Moldova, Ovidiu Silaghi a subliniat rolul acestor organizații în ceea ce privește crearea condițiilor prin care deciziile de investiții devin posibile. 

 

Iată declarația lui Ovidiu-Ioan Silaghi:

 

„Reconstrucția Ucrainei reprezintă, pe lângă dimensiunea politică, un proces economic de amploare, care va presupune investiții pe termen lung în infrastructură, energie, agricultură și dezvoltare regională. România are, prin poziția geografică și prin infrastructura de transport și portuară, condițiile necesare pentru a participa activ la acest proces. De asemenea, reconstrucția Ucrainei nu va fi realizată de un singur stat, de o singură instituție financiară sau de o singură companie. Ea va fi rezultatul a mii de contracte între firme care, în cele mai multe cazuri, nu se cunosc astăzi. Diferența dintre o oportunitate identificată și un contract semnat o face, de regulă, existența unui intermediar de încredere. Pentru companiile românești, miza este participarea la unul dintre cele mai ample procese de investiții din Europa nu doar ca țară de tranzit, ci ca furnizor de produse, servicii și expertiză, în domenii precum infrastructura și logistica, construcțiile, energia, agricultura și industria alimentară. Camerele de comerț pun în legătură companiile, furnizează informații de piață și oferă servicii care reduc riscurile comerciale – de la certificate de origine și carnete ATA la arbitraj comercial. Rolul camerelor județene de la granița cu Ucraina și cu Republica Moldova este important în cooperarea transfrontalieră, iar serviciile rețelei camerale sunt relevante în special pentru IMM-uri”.

Forumul „Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment” reunește, timp de două zile (22-23 octombrie), reprezentanți ai instituțiilor și ai mediului de afaceri din România, Ucraina și Republica Moldova, experți și investitori internaționali, în peste 30 de paneluri dedicate infrastructurii și logisticii, securității și apărării, energiei, agriculturii, cooperării transfrontaliere și capitalului uman.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani