Hotarare pentru sporurile bugetarilor care lucreaza la proiecte finante cu fonduri europene (Document)
Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei condus de Cseke Attila (foto) a pus in dezbatere publica un proiect de act normativ care conditioneaza acordarea sporurilor pentru gestionarea proiectelor finantate din fonduri europene de criterii de performanta. In prezent, banii se acorda in functie de timpul lucrat, insa prin proiectul de HG se introduce pe langa timpul de lucru si valoarea proiectului implementat.
Propunerea de act normativ modifica regulamentul cadru privind criteriile pe baza carora se stabileste procentul de majorare salariala pentru personalul platit din fonduri publice, precum si conditiile de infiintare a posturilor in afara organigramei, in cadrul institutiilor si al autoritatilor publice care implementeaza proiecte finantate din fonduri europene nerambursabile sau prin Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR).
”Masura propusa va asigura o abordare justa a folosirii banilor publici. Introducem meritocratia in administratia publica. Cei care merita, cei care asigura absorbtia fondurilor europene pentru dezvoltarea Romaniei pot primi chiar si 50% spor, pe baza unor criterii ferme, dar cei care nu contribuie semnificativ la implementarea acestor proiecte, pe baza unui raport de progres, nu vor beneficia de sporuri”, a declarat ministrul Dezvoltarii.
Banii, in functie de timpul lucrat si de valoarea proiectului
Astfel, acordarea sporurilor se va realiza in functie de timpul efectiv lunar lucrat, dar si de valoarea proiectului implementat, in conditiile in care se dovedeste, prin raport trimestrial, aprobat de ordonatorul de credite, ca au fost inregistrate progrese in implementarea acestuia, in trimestrul anterior. In functie de cumulul celor doi indicatori, respectiv timpul lucrat si valoarea proiectului, sporul poate fi de 5% si pana la cel mult 50%.
Potrivit Ministerului Dezvoltarii, se considera ca au fost inregistrate progrese in implementarea proiectului daca a fost realizata o crestere a executiei documentare (studii, referate, cereri de plata, documentatia pentru proiectare inclusiv obtinerea de avize) de cel putin 5% pentru activitatile eligibile prevazute in proiect, in functie de complexitatea acestuia, sau a fost realizata o crestere a executiei fizice de cel putin 3%. Totodata, daca au fost derulate cel putin 3% dintre activitatile eligibile prevazute in proiect, in functie de complexitatea acestuia, sau au fost receptionate cel putin 3% din bunurile, serviciile, lucrarile prevazute in proiect.
Raspundere in solidar
Daca timpul lunar efectiv lucrat pe proiectele de investitii finantate din fonduri europene este de cel mult 20 de ore, sporul poate fi intre 5-10%, in functie de valoarea acestora, iar acest procent creste gradual. La peste 80 de ore lucrate pe luna, sporul poate fi de 25-50%, la un proiect cu o valoare de peste 20 de milioane de lei.
Curtea de Conturi a Romaniei poate verifica raportul de progres, iar, in cazul in care se dovedeste ca nu reflecta realitatea, pentru sumele obtinute nelegal raspunderea este in solidar a echipei de proiect, a persoanelor aflate pe circuitul de avizare si a ordonatorului de credite. Masurile din proiectul supus dezbaterii publice sunt propuse sa intre in vigoare din 1 septembrie 2025.
Sursa foto: Facebook Cseke Attila