Lege pentru verificarea din oficiu a veniturilor de către stat: cazurile în care se aplică (Documente)
18 October 2026 16:00 Lumea Banilor 226
Un proiect de lege privind verificarea din oficiu de către instituțiile publice a veniturilor românilor a fost depus în Senat. Proiectu[ urmărește instituirea obligației entităților publice de a verifică din oficiu, prin sistemele informatice ale statului, datele privind veniturile declarate fiscal ale persoanelor fizice, atunci când acestea constituie condiție pentru stabilirea, acordarea, menținerea, modificarea ori încetarea unui drept sau a unei prestații, pentru acordarea unei facilități ori pentru accesul la un serviciu public.
Motivul invocat
Potrivit initiatorior, proiectul vizează reducerea solicitării adeverintelor de venit, a certificatelor de venit sau a altor documente justificative privind venituriLe, în situațiile în care datele necesare pot fi obținute direct din evidențele fiscale, prin sistemu[ informatic Patrimven, prin Platforma națională de interoperabilitate.
Explicațiile
„În numeroase proceduri administrative, persoanelor fizice li se solicită adeverințe de venit sau alte documente justificative privind veniturile declarate fiscal, pentru obținerea unor drepturi, prestații, facilități sau servicii publice. Această practică produce costuri administrative inutile, consumă timp și transformă beneficiarul serviciului public într-un intermediar între instituții ale aceluiași stat.
Într-o administrație modernă, atunci când informația există în evidențele fișcale și poate fi accesată legal de instituția competență, persoană nu trebuie trimisă să obțînă și să depună documente,
Prezența inițiativa nu dublează cadru[ normativ existent, ci îl completează punctual, prin introducerea unei reguli aplicabile procedurilor administrative în care veniturile declarate fiscal sunt relevante pentru acordarea unui drept, a unei prestații, a unei facilități sau a unui serviciu public”, se arată în Expunerea de motive.
>>>Proiectul de lege
>>>Expunerea de motive