Proiectul privind absorbtia Scolii Superioare de Aviatie Civila de catre Aeroclubul Romaniei: operatorii privati protesteaza. Iata argumentele AROPA (Document)
04 February 2026 10:34 Lumea Banilor 139
Asociatia Romana a Operatorilor Privati din Aviatie (AROPA) a transmis un protest catre Ministerul Transporturilor condus de Ciprian Serban (foto) in care arata ca se opune proiectului prin care se propune absorbtia Scolii Superioare de Aviatie Civila (SSAvC) de catre Aeroclubul Romaniei (AR) si modificarea Legii-cadru nr. 153/2017.
AROPA cere respingerea proiectului de lege in forma actuala si refacerea sa in functie de realitati. In ceea ce priveste transformarea SSAvC in societate comerciala, fara subventii, operatorii privati arata ca daca statul doreste sa acorde fonduri acestui domeniu trebuie sa o faca in mod egal si correct fata de toate scolile de zbor
“Proiectul este profund gresit prin toate modificarile sugerate , nefundamentat economic si juridic, si produce efecte grave asupra concurentei, pietei muncii si mai ales dezvoltarii viitoare a aviatiei in Romania”, arata AROPA.
Prezentam pasaje din documentul AROPA, pe care il atasam integral la finalul articolului:
“Comasare artificiala, fara argumente functionale. Nu exista nicio convergenta reala intre cele doua institutii:
-Aeroclubul Romaniei este, prin lege, o structura de aviatie sportiva si de masa, pe cand SSAvC este o entitate de formare a personalului aeronautic profesionist pentru transport aerian civil.
Invocarea ‘activitatii de zbor’ ca element comun este abuziva si superficiala. Prin aceeasi logica, orice operator aerian ar putea fi comasat cu TAROM. Argumentul nu rezista niciunei analize serioase.
Distorsionarea grava a concurentei
Statul:
-finanteaza direct SSAvC si Aeroclubul Romaniei;
-achizitioneaza aeronave si simulatoare pentru acestea;
-permite practicarea de tarife subventionate pentru cursuri PPL.
In paralel, scolile si aerocluburile private sunt excluse complet de la orice forma de sprijin public, desi opereaza sub aceleasi reglementari EASA si suporta integral costurile de investitie. Aceasta reprezinta concurenta neloiala finantata din bani publici si o incalcare evidenta a principiilor economiei de piata.
Conflict de interese institutional
Aeroclubul Romaniei exercita simultan:
-rol de operator aerian;
-rol de autoritate (autorizare scoli, ULM, parasutism, planorism).
Aceasta situatie este inadmisibila intr-un stat de drept si contravine tuturor normelor de guvernanta. Un operator economic nu poate fi si arbitru al pietei. Mentinerea acestui sistem blocheaza dezvoltarea sectorului privat si favorizeaza abuzul institutional.
Privilegii selective si discriminare legalizata
Proiectul consolideaza:
-indemnizatii exceptate de plafonare;
-pensii speciale;
-tratamente fiscale preferentiale, exclusiv pentru personalul din structuri publice, ignorand complet personalul din sectorul privat cu aceleasi calificari, responsabilitati si riscuri. Aceasta reprezinta o discriminare directa si o incalcare a principiului egalitatii de tratament”.
Sursa foto: Facebook Ciprian Serban