Grid star
eveniment

Romanii ies in strada. Mesaj pentru Executivul condus de Ilie Bolojan: “Guvernati si pentru noi! Nu doar pentru voi” (Revendicarile)

Blocul National Sindical (BNS) organizeaza miercuri, 12 noiembrie 2025, incepand cu ora 10.00, un miting de protest in Piata Victoriei din Bucuresti fata de masurile de austeritate ale Guvenului condus de Ilie Bolojan (foto).

Sub sloganul „Guvernati si pentru noi! Nu doar pentru voi!”, BNS cere Guvernului Romaniei masuri urgente pentru oprirea scaderii puterii de cumparare si pentru imbunatatirea vietii romanilor.

Principalele revendicari:

    1.  Stoparea politicilor guvernamentale ce alimenteaza inflatia si protejarea veniturilor lucratorilor
Sindicalistii arata ca liberalizarea pretului la energie, precum si cresterea TVA  au condus la o rata anuala a inflatiei de 9,9% pana in prezent, mai ridicata decat inflatia din anul de criza 2010. Din 2022 pana in august 2025 majorarea preturilor a fost de 46,2%.
BNS solicita masuri tintite pe reducerea inflatiei si totodata masuri de sprijin pentru protejarea puterii de cumparare a veniturilor populatiei.
    2.  Cresterea salariului minim pe economie
In conditiile in care inflatia este persistenta in Romania, iar masurile de austeritate anuntate deja pentru 2026 (majorari de taxe si un nou soc pentru puterea de cumparare prin re-liberalizarea pretului la gazele naturale dupa 31 martie 2026), vor conduce la o confirmare a politicilor guvernamentale inflationiste, efectul este amputarea puterii de cumparare in primul rand pentru cei mai vulnerabili angajati din economie, cei cu salariul minim brut sau in preajma salariului minim brut (peste 1,8 milioane de persoane). Inghetarea salariului minim inseamna ca in termeni reali puterea de cumparare a salariului minim va fi afectata profund in 2026 in urma politicilor inflationiste. Practic puterea de cumparare a salariului minim la sfarsitul anului 2026 ar putea fi sub cea de la finalul anului 2024.
BNS solicita aplicarea cadrului legal in vigoare si majorarea salariului minim brut de la 4.050 lei la cel putin 4.325 lei, conform formulei oficiale de calcul si in concordanta cu evolutia productivitatii muncii. De asemenea, BNS solicita: reducerea deducerii personale de la 300 lei la 200 lei si introducerea unor coeficienti de crestere pentru lucratorii calificati -  1,1 si pentru cei cu studii superioare – 1,5 – adica salariul minim pentru lucratori calificati – 4x757 si salariul minim pentru studii superioare – 6488 lei.
    3.  Negocieri colective reale si extinse
Negocierea colectiva este blocata sau formala in majoritatea sectoarelor economiei. Fara contracte colective puternice, salariatii nu au nicio protectie in fata inflatiei si a abuzurilor angajatorilor, arata sindicalistii.
BNS cere aplicarea si extinderea negocierilor colective la nivel de sector si respectarea dreptului la reprezentare sindicala. De asemenea, se cere eliminarea restrictiilor legale privind libera negociere colectiva la nivelul institutiilor publice, al regiilor autonome si la companiile unde statul este actionar, precum si a tuturor dispozitiilor legale care afecteaza aplicarea drepturilor deja negociate prin contractele colective de munca in vigoare.
    4. Stoparea reformelor facute prin taieri de salarii si posturi in sectorul bugetar, dezbateri transparente cu partenerii sociali pe marginea initiativelor de reorganizare, introducerea unor criterii clare si transparente de evaluare a lucratorilor din sectorul public
"Acestea ar trebui stabilite impreuna cu organizatiile sindicale din institutiile respective si care sa aiba ca valori: competenta si pregatirea profesionala a lucratorilor, calitatea si profesionalismul lor. Spunem un ,,NU” raspicat epurarilor pe criterii politice care anticipam ca vor avea loc ca urmare a procesului de restructurare in sectorul public"
    5.  Reducerea fiscalitatii pe munca si stabilirea combaterii evaziunii fiscale ca prioritate zero a Guvernului

Se mai precizeaza ca Romania continua sa aiba una dintre cele mai mari poveri fiscale pe salarii din UE – peste 43% din costul muncii reprezinta impozite si contributii. Suprataxarea salariilor descurajeaza munca formala, alimenteaza economia informala si accentueaza inechitatea sociala. 
BNS cere o reforma reala a taxarii muncii, prin scaderea contributiilor sociale si protejarea veniturilor mici. De asemenea, solicita asumarea combaterii evaziunii fiscale ca prioritate zero a Guvernului.
    6.  Un program amplu de investitii publice care sa foloseasca eficient resursele financiare nationale si europene nerambursabile cu precadere pentru infrastructura de transport feroviar, transport local, agricultura si industria alimentara, cercetare, sanatate publica si cultura. 
   Se impune, de asemenea, adoptarea unor scheme de ajutor de stat care sa incurajeze investitii in domenii industriale cheie pentru Romania (exemplu: industria de automobile, industria de aparare, industria navala, etc.).

Sursa foto: Facebook Guvernul Romaniei

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani