Grid star
criptomonede

BITCOIN REVINE PE PLUS DUPA O DECIZIE ISTORICA A INSTANTEI FEDERALE DIN SUA – Un judecator american a anulat decizia Comisiei pentru Burse prin care a refuzat cererea Grayscale de a lista un ETF Bitcoin spot

Bitcoin (BTC) a revenit marti la aproape 28.000 dolari - un maxim al ultimelor doua saptamani - dupa ce un tribunal american a anulat decizia Comisiei pentru Burse si Valori Mobiliare a SUA (SEC) de a respinge cererea managerului de active digitale Grayscale pentru listarea unui ETF Bitcoin la bursa. Analistii citati de CoinTelegraph noteaza ca e vorba despre un precedent istoric, avand in vedere ca pana in prezent, SEC a refuzat toate solicitarile de listare a unor fonduri ETF Bitcoin spot, intre care cele de la BlackRock, ARK Invest, WisdomTree, Invesco si Galaxy Digital si Fidelity.

Gilda Popa

Judecatorul Neomi Rao de la Curtea de Apel din SUA pentru Circuitul Districtului Columbia, a admis pledoaria Grayscale conform careia fondul ETF Bitcoin spot pentru care a solicitat aprobarea a fost „similar” cu produsele tranzactionate la bursa futures Bitcoin deja aprobate pentru tranzactionare de catre SEC.

Un ETF (Exchange Traded Fund – termen intraductibil) este o colectie diversificata de active (similar unui fond mutual), care se tranzactioneaza pe bursa in mod similar cu actiunile. Ca si in cazul fondurilor mutuale, ETF-urile iau in calcul active precum actiuni, obligatiuni, indici si marfuri – in acest caz punctual fiind vorba despre Bitcoin. Tehnic vorbind, acest ETF bitcoin spot le-ar oferi investitorilor expunere la cea mai puternica criptomoneda, fara ca acestia sa fie nevoiti sa detina activul de baza.

Curtea a hotarat ca justificarea SEC de a refuza ETF-ul Bitcoin de la Grayscale pe motiv ca nu a fost „conceput pentru a preveni actele si practicile frauduloase si manipulative” a fost insuficienta, iar decizia SEC trebuie revizuita.

SEC a respins toate solicitarile de listare de ETF-uri Bitcoin spot la vedere din SUA

Pana in prezent, SEC a respins toate solicitarile pentru listarea de ETF-uri Bitcoin spot la vedere din SUA, desi multe aplicatii ale companiilor sunt in prezent in curs de revizuire, inclusiv cele de la BlackRock, ARK Invest, Bitwise Asset Management, VanEck, WisdomTree, Invesco si Galaxy Digital, Fidelity si Valkyrie. Comisia are mijloacele de a continua sa intarzie o decizie sau sa amane in alt mod termenul final pentru aprobarea majoritatii cererilor mentionate anterior pana in martie 2024.

SEC nu a comentat public decizia curtii de apel, dar ar fi spus ca va revizui cazul pentru a determina urmatorii pasi. Comisia va avea probabil oportunitatea de a contesta decizia, dar multi experti au sustinut ca victoria initiala a Grayscale ar putea deschide calea pentru o eventuala aprobare.

In pofida inevitabilului recurs SEC, in opinia noastra, nu exista nicio indoiala acum, ETF-urile BTC spot vin in SUA. Nu credem ca SEC va actiona ca un kingmaker (n.r. institutie dictatoriala) si rezultatul cel mai probabil este o aprobare in bloc a solicitarilor care indeplinesc cerintele, probabil in T1 2024 ”, a declarat Tim Bevan, CEO la ETC Group.

CEO-ul si co-fondatorul Lolli, Alex Adelman, a spus ca decizia curtii de apel va „pune o noua presiune asupra SEC” in justificarea sa pentru respingerea cererilor spot Bitcoin ETF. El a adaugat ca majorarea preturilor BTC in urma stirii ar putea fi interpretata ca un „vot de incredere” pentru vehiculele de investitii spot legate de Bitcoin.

Un purtator de cuvant al Crypto Council for Innovation (CCI) a declarat pentru Cointelegraph ca decizia a deschis usa unei game mai largi de investitori care doresc sa ofere un vehicul BTC spot in Statele Unite. Potrivit CCI, „ETF-urile bitcoin spot sunt acum mai aproape de o potentiala lansare”.

Primul fond ETF Bitcoin din Europa, lansat in august

Compania Jacobi Asset Management, cu sediul la Londra, a listat acum doua saptamani pe bursa Euronext Amsterdam primul fond de investitii cu tranzactionare la bursa (ETF) Bitcoin spot din Europa, la aproape doi ani dupa ce a primit aprobarea din partea Comisiei pentru Servicii Financiare din Guernsey. Custodia pentru fond este asigurata de Fidelity Digital Assets, iar firma de tranzactionare Flow Traders opereaza ca market maker, asa cum a relatat Lumea Banilor la acel momeent.

Lansarea produsului de investitii, setat sa se tranzactioneze sub simbolul BCOIN, a marcat un avans al Uniunii Europene pe acest segment in raport cu Statele Unite, in conditiile in care SEC a tergiversat procedurile de aprobare a zeci de cereri pentru listarea de ETF-uri Bitcoin din partea companiilor care opereaza in SUA, intre care gigantul BlackRock, cel mai mare manager de active la nivel global.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani