Calin Georgescu: ”Intregul sectorul bancar trebuie sa devina majoritar romanesc” (Document)
28 November 2024 18:09 Lumea Banilor 908Intregul sector bancar trebuie sa devina majoritar romanesc. Propunerea apare in proiectul de tara al lui Calin Georgescu (foto), candidatul independent care a intrat in turul doi al alegerilor prezidentiale si care se lupta cu Elena Lasconi, presedinta Uniunii Salvati Romania (USR), pentru cea mai inalta functie in stat. Propunerea este cuprinsa in cartea "Cumpana Romaniei", publicata in urma cu mai multi ani.
Contradicatul Elenei Lasconi mai vrea ca marile entitati, cai ferate, utilitatile publice sau bancile sa nu fie privatizate ci mutualizate: “Adica vor fi organizate intr-o forma care sa permita controlarea lor de catre angajati si clienti, care devin actionari directi”.
Totodata, Georgescu mai propune si credite fara dobanda pentru relansarea economiei.
Planurile pentru sanatate
Altfel, in ceea ce priveste sanatatea, Georgescu se opine ideii de privatizare a sistemului, explicand ca acesta trebuie imbunatatit prin investitii. In acelasi context, al sanatatii populatiei, Calin Georgescu propune impozitarea mancarii nesanatoase produse de fast-fooduri: “Nu vom mai lasa hipermarketul, micromarketul si alti raspanditori de otravuri (junk food si fast food) sa ne hraneasca familiile. Vom cere impozitarea hranei lipsite de valoare nutritiva, a chiftelei jupuite, a chipsurilor si a altor ‘bunatati’ fabricate spre deliciul sclavilor fericiti”.
Prezentam pasaje din proiectul de tara al lui Calin Georgescu (textul integral al cartii publicate de editura Logos, postat pe internet, fiind atasat la finalul articolului):
“Sprijinim:
-Justitia economica, remoralizarea pietei: o piata cu adevarat libera combina logica profitului cu beneficiile sociale;
-Relocalizarea economiei: un sistem de microproprietati, firme de familie, mici gospodarii si ferme agricole. Marile entitati, cai ferate, utilitatile publice sau bancile nu vor fi privatizate ci mutualizate, adica vor fi organizate intr-o forma care sa permita controlarea lor de catre angajati si clienti, care devin actionari directi;
-Recapitalizarea micului proprietar, prin Infiintarea de banci populare. Intregul sector bancar trebuie sa devina majoritar romanesc in 5 ani;
-Facilitati fiscale si subventii pentru IMM-uri, inclusiv firmele de familie aflate la inceput si cele de tip cooperatist. O noua legislatie in acest sens.
–Breslele (asociatiile profesionale) – cooperativele (sustinem adoptarea legislatiei europene a cooperatiei);
–Regimul de impozitare diferentiat:
-Creditele fara dobanda pentru relansarea economiei”.
Cititi aici si aici alte propuneri ale lui Calin Georgescu.
>>Cumpana Romaniei, scrisa de Calin Georgescu
Sursa foto: Facebook Calin Georgescu