Grid star
eveniment

Ordinul pentru datoriile pensionarilor, in Monitorul Oficial (Document)

Pensionarii nu vor mai avea obligatia sa returneze banii incasati in plus, si nedatorati, daca este vina statului. Ordinul 427/612 pentru modificarea si completarea Ordinului 2073/1623/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor  Legii 125/2014 privind scutirea de la plata a unor debite provenite din pensii, precum si a Procedurii  de efectuare a restituirilor, a fost publicat in Monitorul Oficial.

Potrivit Federatiei Nationale ,,Solidaritatea Sociala a Muncii”, organizatie sindicala afiliata la Blocul National Sindical, prin publicarea acestui ordin in Monitorul Oficial se asigura cadrul  tehnic  si procedural  pentru punerea in aplicare a legii.
Concret, casele teritoriale de pensii vor avea posibilitatea  legala de a proceda la punerea in aplicarea a Legii 285/2024, in sensul emiterii deciziilor de scutire  de la plata a debitelor provenite din pensii si indemnizatii sociale sau pentru insotitor constituite  pana la data de 1 decembrie 2024  si ramase de recuperat  sau care urmeaza a fi constituite dupa aceasta data in sarcina beneficiarilor sistemului public de pensii, cu conditia ca acestia  sa nu fi fost in culpa.
Totusi, ordinul nu prevede restituirea sumelor deja recuperate anterior, arata sindicatele. 
“Nerestituirea debitelor recuperate anterior datei de 1 decembrie 2024 va genera inechitati si nemultumiri in randul pensionarilor  carora li s-au retinut  debitele anterior intrarii in vigoare a legii, intrucat acestia se vor afla intr-o situatie  dezavantajoasa  comparativ cu cei scutiti ulterior. In aceasta situatie, pensionarii vor fi nevoiti  sa promoveze  actiuni in Instanta pentru recuperarea sumelor retinute, fapt care va ingreuna activitatea activitatea caselor  teritoriale de pensii atat prin cresterea numarului de dosare in instanta  si  a petitiilor, cat si prin angrenarea unor cheltuieli suplimentare reprezentand  cheltuieli de judecata,  inflatie sau dobanzi. In consecinta, Federatia Nationala ,,Solidaritatea Sociala a Muncii” atrage atentia ca ordinul nu  asigura echitatea  sociala si nu cuprinde aceleasi masuri de compensare pentru toti pensionarii sistemului public de pensii, ceea ce pe viitor va genera incarcarea suplimentara a activitatii caselor teritoriale de pensii”, arata sindicalistii.

In proiectul devenit lege semnat de ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu (foto dreapta), se arata ca in cadrul actiunii de stabilire/ recalculare/evaluare a dosarelor de pensie este posibila producerea unor erori, atat cu privire la datele preluate in sistemul informatic, cat si de prelucrare a datelor.
“Luand in considerare necesitatea protejarii persoanelor pensionate, precum si in scopul preintampinarii unui impact negativ (asupra beneficiarilor) in cazul emiterii unor decizii de recuperare a sumelor platite necuvenit si in raport cu asteptarile publicului de la noua lege a pensiilor, respectiv de la noul sistem de calcul al acestora, propunem modificarea Legii nr.125/2014 in scopul scutirii de la recuperarea sumelor platite necuvenit cu titlu de pensie pentru cazurile in care nu exista o culpa a beneficiarului in raport cu modul de creare a debitului”.

>>Ordinul

>>Legea 285/2024
 

Sursa foto: Facebook Simona Bucura Oprescu

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani