TOPUL COMPANIILOR DE STAT CU DATORII – Dezastru: au de plata peste 18 miliarde lei. Motivul pentru care nu se poate face executarea silita (Lista)
06 September 2023 07:58 Lumea Banilor 1083Dezastru la companiile de stat. Din totalul de 1.718 operatori economici cu capital majoritar de stat, 910 inregistreaza obligatii fiscale restante in valoare de 19,8 miliarde lei. Din aceasta suma, 13,5 miliarde lei (68,11%) reprezinta arierate asupra carora nu se poate actiona prin masuri de executare silita deoarece se afla sub incidenta unor prevederi legale care suspenda aplicarea Codului de Procedura Fiscala (Legea insolventei, hotarari judecatoresti, proceduri de administrare speciala).
Potrivit ANAF, din totalul de 13,5 miliarde lei, cea mai mare pondere o detin arieratele acelor operatorii aflati sub incidenta prevederilor Legii 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, insumand 11,9 miliarde lei, ceea ce reprezinta 88,1% obligatii asupra carora ANAF nu poate aplica masuri de executare silita.
Primii trei contribuabili cu cele mai mari arierate sunt:
-COMPANIA NATIONALA A HUILEI S.A, cu arierate fiscale de 5,2 miliarde lei, aflata in insolventa din 28 aprilie 2015;
-CFR MARFA, cu arierate fiscale de 2,2 miliarde lei;
-COMPLEXUL ENERGETIC HUNEDOARA, cu arierate fiscale de 1,8 miliarde lei, aflata in insolventa din 14 noiembrie 2019.
Valoarea cumulata
"Cele trei companii cumuleaza 9,2 miliarde lei arierate fiscale (aproape jumatate din totalul general de 19,8 miliarde), insa importanta economico-sociala, la nivel national, a functionarii acestora este evidenta. Trebuie subliniat faptul ca Agentia Nationala de Administrare Fiscala aplica in mod unitar si nediscriminatoriu masurile legale de executare silita rezultate din Codul de Procedura Fiscala, fie prin procese masive si complet informatizate de emitere a somatiilor sau popririlor bancare realizate prin Unitatea de Imprimare Rapida din cadrul Centrului National de Informatii Financiare, fie prin derularea unor conventii de esalonare la plata sau de restructurare a obligatiilor fiscale restante incheiate cu toate categoriile de contribuabili administrati, indiferent de natura capitalului social al acestora”, arata ANAF.