Grid star
business capital

Dobanzile la creditele acordate de IFN-uri au fost plafonate. Legea a fost adoptata de Camera Deputatilor si merge la promulgare: “Niciun cetatean care ia un credit de consum la un IFN nu va plati mai mult decat dublul sumei imprumutate” (Document)

Camera Deputatilor a adoptat marti, 26 martie 2024, proiectul de lege prin care se plafoneaza dobanzile la creditele acordate de Institutiile Financiar Nebancare (IFN). Initiatorul legii, senatorul Daniel Zamfir (foto), a declarat ca s-au  redus drastic dobanzile, astfel ca niciun cetatean care ia un credit de consum de la un IFN nu va plati mai mult decat dublu sumei imprumutate. Urmeaza ca legea sa fie trimisa presedintelui Klaus Iohannis pentru a fi promulgata.

In prezent, conform lui Zamfir, sunt IFN-uri care practica dobanzi si de 60.000 la suta. Media IFN-urilor este undeva la 7.000-8.000%. Legea reglementeaza si cesionarii de creante, adica recuperatorii. Conform variantei adoptate de Camera Deputatilor, for decizional, nicio firma de recuperare nu poate solicita de la un debitor mai mult decat valoarea creantei: “Incheiem si aici cu acea mizerie care insemna hartuirea fara limite a celor care aveau de platit acele sume”. 

Senatorul PSD a precizat ca legea se aplica si creditelor in derulare. Ca atare, IFN-urile vor trebui sa modifice conditiile de creditare din contract ca sa nu se ajunga ca imprumutatul sa plateasca mai mult decat dublul sumei. 

Prezentam declaratiile facute de Daniel Zamfir:

“Sunt IFN-uri care practica dobanzi si de 60.000 la suta. Media IFN-urilor este undeva la 7.000 -8.000%. Prin acest proiect de lege am redus drastic aceste dobanzi, ca atare niciun cetatean care ia un credit de consum la un IFN nu va plati mai mult decat dublu sumei imprumutate.
De asemenea, reglementam si cesionarii de creante, adica acei recuperatori. Aici am stabilit ca nicio firma de recuperare nu poate solicita de la un debitor mai mult decat valoarea creantei. Incheiem si aici cu acea mizerie care insemna hartuirea fara limite a celor care aveau de platit acele sume. 
Din acest moment, cei care iau credite de la institutiile financiare nu mai pot fi abuzati de acestea. Sa iei un credit si sa platesti la final o dobanda de 20.000% este jungla, nu creditare. Legea se aplica si creditelor in derulare. Ca atare, toata lumea care astazi are un contract de creditare a carei dobanda depaseste valoarea pe care o stabilim va fi supusa acestei reglementari. IFN-urile vor trebui sa modifice conditiile de creditare din contract ca sa nu se ajunga ca imprumutatul sa plateasca mai mult decat dublul sumei”. 

 

Prezentam cele mai importante amendamente admise in Camera Deputatilor, documentul integral fiind atasat la finalul articolului:

-dobanda anuala efectiva, denumita in continuare DAE, la creditele ipotecare pentru investitii imobiliare, nu poate depasi cu mai mult de 8 puncte procentuale dobanda la facilitatea de creditare practicata de BNR pe piata financiar-bancara interna;

In cazul creditelor de consum, DAE nu poate depasi cu mai mult de 27 puncte procentuale dobanda la facilitatea de creditare practicata de BNR;

-in cazul creditelor de consum in valoare maxima de 5.000 lei, costul total al creditarii nu poate depasi 1% pe zi si, concomitent, valoarea totala platibila de catre consumator nu poate depasi dublul valorii totale a creditului;

-in cazul creditelor de consum cu valoare cuprinsa intre 5.001 lei si 10.000 lei, costul total al creditarii nu poate depasi 0,8% pe zi si, concomitent, valoarea totala platibila de catre consumator nu poate depasi dublul valorii totale a creditului;

-in cazul creditelor de consum cu valoare cuprinsa intre 10.001 lei si 25.000 lei,  costul total al creditarii nu poate depasi 0,6% pe zi si, concomitent, valoarea totala platibila de catre consumator nu poate depasi dublul valorii totale a creditului;

-in scopul echilibrarii prestatiilor si al reducerii riscurilor generate de astfel de contracte, prezenta lege este aplicabila si contractelor in derulare, respectiv contractelor active la data intrarii in vigoare a prezentei legi, aflate in maturitate si pentru care intarzierile la plata sunt de cel mult 60 de zile;

-Se interzice entitatii care desfasoara activitatea de recuperare a creantei sa perceapa de la debitor o suma totala care sa depaseasca cuantumul creantei, certificat de creditor la momentul incheierii contractului de cesiune, incluzand orice cheltuieli legate de recuperarea creditului, inclusiv cheltuielile cu executarea silita.


>>Amendamentele admise

>>Expunerea de motive

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani