Impozitarea proprietăților la valoarea de piață: decizia luată de ministrul de Finanțe
26 October 2026 11:18 Lumea Banilor 246
Românii pot răsufla ușurați, cel puțin deocamdată: impozitul pe proprietate stabilit prin raportare la valoarea de piață nu se aplică din 2027. Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare (foto), a declarat că prevederile nu vor intra in vigoare de anul viitor.
Așa cum deja se știe, românii au intrat în panică, pe bună dreptate, după ce în spațiul public s-a vehiculat că nouă formulă de impozitare intră în vigoare în 2027, iar asta ar fi însemnat să scoată mult mai mulți bani din buzunar. În acest context, ministrul de Finanțe a făcut o serie de cu precizări, la Digi 24, dând asigurări că impozitele nu vor fi mărite de la anul:
„Noi am avut negocieri cu Comisia Europeană. În urmă negocierilor şi a jaloanelor din PNR am eliminat acel jalon, tocmai ca să nu avem costuri, să nu pierdem bani la finalul anului.
Am anunţat imediat după ultima dintre audierile pe care le-am avut la Parlament că nu vom aplica în 2027 impozitul pe proprietate la valoarea de piaţă. Foarte clar, că să ştie toată lumea. Nu există în 2027 vreun plan să aplicăm la impozitarea de proprietate valoarea de piaţă”.
Ministrul a mai explicat că istoric, tot timpul, impozitul pe proprietate a fost ajustat cu inflaţia, pe actualele reguli pe care le folosim şi în prezent.
Sursa foto: Facebook Alexandru Nazare